A fost publicat nr. 8 din Revista de Economie Socială

A fost publicat al optulea număr al Revistei de Economie Socială (Nr. 2/2013) în 500 de exemplare.

CUPRINS

ECONOMIA SOCIALĂ. PERSPECTIVE TEORETICE


Dimensiunile muncii umanocreştine şi efectele ei sociale şi economice –Iosif Enăşoae 


Responsabilitatea socială a universităţilor. Rolul personalului din front office– Alina MineaTrocin

 

ECONOMIA SOCIALĂ. PERSPECTIVE EMPIRICE


Economia socială   formă de incluziune și de „reactivare” a muncii în contextul crizei actuale – Camelia Medeleanu 


Soluţii de finanţare durabilă a sistemului de sănătate din România – Sorin Gabriel Anton

 

ECONOMIA SOCIALĂ. ORGANIZAŢII ŞI PRACTICI


Afacerile sociale în Europa. De la bănci la antreprenoriat social. Interviu cu Dl. Franz Karl Prüller, Fundaţia ERSTE din Austria – Dorian Ilie 


Antreprenoriatul social este o soluție pe termen lung. Interviu cu Doamna Mona Nicolici, Manager relații comunitare în cadrul Petrom – Dorian Ilie 


Interviu cu Domnul Massimo Pollio, Consulul General Onorific al României la Genova – Alexandru Ovidiu Bufnilă, Oana Dumitrescu 


Școala de vară în economie socială – Geta Mitrea

RECENZII


„Profit pentru oameni”. Raport de deschidere în cadrul proiectului: Modelul economiei sociale în România,  Autori: Simona Stănescu (coord.), Romeo Asiminei, Octavian Rusu, Daniela Vârjan Alexandra – Georgiana Poenaru 


Ghid de bune practici în dezvoltarea întreprinderilor sociale pentru comunităţile de romiAutor: Claudia Petrescu – Adriana Neguţ 


Sprijin pentru dezvoltarea economiei sociale în comunităţi multietnice din regiunile de dezvoltare NordVest şi Centru din RomâniaAutori: Mircea Comşa, Olimpia Moşteanu – CristinaRamona Tudosă 


Îmbunătățirea incluziunii sociale prin economia socială.Identificarea celor mai bune practice și inovații sociale, Autori: Victor Nicolăescu et. all – Mihaela Pitea

RECOMANDĂRI PENTRU AUTORI

Puteti descărca continuțul RES 2/2013 aici.